Văduva din Sarepta

3 Regi: Cap.17

Nu voi stărui într-un, încărcat de cuvinte, prelogos, spre a-mi exprima crezul în scrierile cunoscute, ca, „Vechiul Testament”. Personal, socotesc îndeajuns studierea, aprofundarea şi trăirea cotidiană, a Sfintelor Învăţături Hristice, transmise prin Evangheliile şi Epistolele Testamentului celui Nou şi Sfânta Predanie, Învăţăturile Sfinţilor Părinţi, cu adevărat Vrednici Lucrători în ogorul Cuvântului Hristic…Inţeleg „Vechiul Testament” ca pe o vrută istorie (dealtfel fierbinte) a poporului evreu, din care răzbat momente şi trăiri ale anumitor personaje, demne de urmărit ca exemple în trăirea de astăzi, a aceluia care, urmând Calea lui Hristos Domnul, se trudeşte în nevoinţe pentru zidirea desăvârşirii duhovniceşti…

Dintre multele personaje între cele de dinaintea Întrupării Cuvântului ce avea să ne vină spre Pocăinţă, Iertare şi Mântuire, pe Proorocul Ilie din Tesva Galaadului (cunoscut ca Ilie Tesviteanul sau Tesbitul, în funcţie de traducerile textului), îl văd o personalitate puternică în împlinirea mesajului pentru care este pus în Lucrare…

Ilie este singur, nu face compromisuri într-o vreme în care Ahab care domnea peste Israel, este un tiran. Îl vedem înaintea începerii Lucrărilor menţionate în a treia Carte a Regilor, singur, ca un veritabil Sihastru, trimis după porunca lui Dumnezeu să se ascundă undeva, lîngă pârâul Cherit, afluent al Iordanului. Trec peste relaţia cosmică dintre Ilie şi Dumnezeu formată din trei elemente primordiale: Apă, Aer şi Lut (pământ, locaţie), şi mă opresc, nu mult, la o primă lecţie de trăire, şi până la urmă, chiar de supravieţuire. „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.”(vers-3) Îi spune Dumnezeu lui Ilie. „Ascunde-te!, îi spune… Oare Dumnezeu nu îl putea salva pe Ilie fără „contribuţia” acestuia? Desigur că putea, dar aşa cum Dumnezeu aşteaptă şi de la noi, şi Ilie trebuia să facă pasul acela (de a se ascunde, în cazul lui), care să-l scoată din pasivitatea vecină imediată a leneviei, şi a fi „conlucrător” cu Dumnezeu…Aşa şi noi când trecem prin Văile acestei Vremi dăruită de Dumnezeu, în suspinele şi lăcrimările care ne împovărează fiinţa, trebuie să păşim către Domnul plini de nădejde, conştienţi fiind că dacă facem pasul Rugăciunii, putem striga plini de bucurie: „În Dumnezeu e mântuirea mea şi slava mea; El este Dumnezeul ajutorului meu, în Dumnezeu e nădejdea mea.”(Ps.61:-7) Şi iarăşi zice Psalmistul în Ps.90:-7: „Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.”

Ilie este trimis la o Văduvă din Sarepta  în ţinutul Sidonului, căreia, în prealabil, Dumnezeu îi „poruncise” să-l hrănească. Fără a concluziona dacă Dumnezeu este sau nu, imparţial şi echidistant, vedem două tipuri de oameni, cu diferenţele (dintre ei) reliefate de trăirea fiecăruia a aceluiaşi moment în care sunt angrenaţi ambii. Omul lui Dumnezeu şi Omul „normal”. Ilie, Omul lui Dumnezeu păşeşte pe un teren pregătit apriori de cel în Lucrarea căruia se află… „…iată, eu i-am poruncit unei femei văduve să te hrănească.”(vers-9) Văduva, Omul „normal”, deşi primise poruncă privitoare la „cazarea” lui Ilie, după ce îi aduce acestuia apă, când îi cere şi „o bucată de pâine”, ezită pe fondul sărăciei în care trăia, având şi un copil bolnav, etalându-şi hrana care o avea îm casă: „…o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un ulcior…” Văd această ezitare a ei, generată de necredinţă, neâncredere şi deznădejde, dar şi însoţită de un sentiment comun multora, din păcate, atât de plastic exprimat printr-o formulă foarte apropiată de limbajul argoului: „Dacă tot e să mor, măcar să mor sătul!” = „…mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru copiii mei şi vom mânca şi vom muri.”(vers-12) În întâlnirea dintre cei doi, vedem potrivnicia Materiei faţă de Duhul, prin slăbiciunea celei dintâi… Ilie nu abandonează, în el lucrând Duhul lui Dumnezeu, mai mult, îi poruncește văduvei să-i pregătească lui întâi, apoi din ce rămâne, pentru ea şi pentru copii, poruncă însoţită de îmbărbătarea „Cutează!” şi de, atât de frumoasa proorocie: „Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie pe pământ.”(vers-14) … „Iar femeia s-a dus şi a făcut întocmai; şi au mâncat, ea, el şi copiii ei; şi făina din vas nu a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care Domnul îl grăise prin gura lui Ilie.”(vers-15 – 16) Voia lui Dumnezeu s-a împlinit prin puterea Duhului.

Trei ani a stat Ilie la Văduva din Sarepta, căci ştim că „în anul al treilea” l-a trimis Domnul pe Ilie să se înfăţişeze lui Ahab. Credem, conform Cuvântului lui Dumnezeu, că în tot acest timp, Văduva din Sarepta nu a dus lipsă de făină şi de untdelemn. În tot acest timp nu plouase, lucrul acesta (prima ploaie) având loc după întâlnirea cu Ahab…

În decursul acestor trei ani, însă, cât Ilie este cazat „ăn odaia de sus”, în sufletul Văduvei se schimbă ceva: aceasta îl cunoaşte pe Dumnezeu, îl cunoaşte pe Ilie ca Om al lui Dumnezeu şi cunoaşte că gura Omului lui Dumnezeu, rosteşte Adevărul! Dar, vai, la această cunoaştere ajunge doar (datorită cerbiciei şi împietriri inimii) trecând printr-o încercare extremă… Nu ştim cum a rămas văduvă, dar Dumnezeu a fost în pragul hotărârii, chiar a şi aplicat-o, de a o lipsi şi de unul dintre copii. El este menţionat „mort” într-unul dintre dialogurile dintre Ilie şi Văduvă. Ilie mijloceşte între mama îndurerată şi Dumnezeu, şi fiului îi este redat sufletul…

Sunt sigur că în aceşti trei ani cât a stat în Sarepta, în casa Văduvei, Ilie i-a vorbit acesteia despre Dumnezeu, dar abia după redobândirea fiului, înviat, aceasta îşi mărturiseşte credinţa. „Iată, acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu şi că adevărat este în gura ta cuvântul Domnului.”(vers-24)

Textul biblic este uşor de înţeles la o primă narare, chiar şi de către cei  nu bogaţi într-o mare măsură într-o anumită cotă de cultură teologică, dar trebuieşte mesjul perceput ca pe un dar ce ni se dă spre a cunoaşte cerinţele neaparat necesare urmării Învăţăturilor Hristice. Mesajul, învăţăturile ce ni se vor transmise din textele biblice trebuie asimilate în cunoaştere, pentru a fi trăite în viaţa cotidiană. Dar, „Cum aş putea dacă nu mă va călăuzi cineva?”(Fapte: Cap 8:-31) – îl întreabă famenul etiopian pe Filip. Întrebare pe care, ca dovadă a dorinţei Mântuirii, trebuie să ne-o punem fiecare… Şi ca într-un act de spovedanie să mărturisim duhovnicului, îndrumătorului nostru duhovnicesc, nedumeririle, necunoaşterile sau îndoielile generate de necunoaştere, privitoare la textele biblice, din care, sunt sigur (ar trebui să fie pe bună dreptate) citim zilnic, spre desăvârşire, în scopul Mântuirii…

Gheorghe Moruţ

iulie 19, 2010   Posted in: Gheorghe Moruţ

Leave a Reply