De știut…

De știut…

Nu știam că vor mai veni dinspre
adâncuri, tenebre, acele biciuiri
ce altădată le voiam ultime…
Nu știam de inocentele jocuri menite
să-mi fie spre bucurii
că-mi vor fi condamnări și trepte spre moarte…

Nu știam că jocul de-a bucuria
nu e decât o autoflagelare
atunci când ești singur
și cei din umbrele sau luminile tale
nu sunt,
chiar nu sunt în suspinul sau lacrima
ta, nu doar de tristețe sau bucurie…

Nu știam,
chiar nu știam că bucuria nu face
hotar cu durerea…

Din volumulFragmentele întoarcerii, în curs de apariție la Editura „Buna Vestire

septembrie 1, 2010   Posted in: Gheorghe Moruţ

Leave a Reply