Disperarea materiei
Da, acesta este titlul: „Disperarea materiei”! Ați citit bine! Dacă sunteți tentați să vă întrebați cum poate „materia” să fie „disperată”, cu puțină răbdare (este o virtute creștinească (!) care știu că îmi caracterizează cititorii), lecturând textul de mai jos, se va înțelege lesne semnificația titlului…
Mi-am propus în urmă cu oarece vreme, să aprofundez (în măsura în care m-a impresionat mesajul pe care l-am perceput) textele din Noul Testament în care este relatată întâlnirea lui Iisus cu îndrăciții (îndrăcitul) din Ținutul Gadarei. Texte scrise de Matei la Cap.8 vers. 28-34 (scrie despre doi demonizați); Marcu Cap.5 vers. 1-17 și Luca la Cap.8 vers.26-37. Ultimii doi, consemnând existența unui singur îndrăcit. Diferența, în sine, este nesemnificativă,evenimentul fiind cel ce interesează în analiză… Mă voi ancora în Evanghelia lui Matei, recurgând la celelalte două, funcție de detalii.
Trecuse Iisus, Marea Tiberiadei, cu ucenicii. Sunt încercați in timpul traversării, de o furtună, știută fiind certarea valurilor și vânturilor, de către Domnul, cât și mustrarea ucenicilor pentru „puțina credință”… Și iată că îi ies în întâmpinare „doi demonizați ieșind din morminte”. (Marcu spune că demonizatul era pus în obezi și în lanțuri pe care acesta le rupea, hoinărind prin munți și printre morminte, nimeni nu putea să-l domolească, și se tăia cu pietre.) Erau înfricoșători și nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. Trebuie să reținem că erau bine cunoscuți cei doi oameni, chinuiți de duhurile cele rele, din moment ce lumea înfricoșată, ocoleau locul acela!… Fără ca Iisus să le zică ceva, încep ei, dialogul cu Fiul lui Dumnezeu. Îl cunosc pe Iisus. Mai bine spus, duhurile stăpânitoare ale celor doi, îl cunosc pe Fiul lui Dumnezeu. Mai mult, dacă suntem atenți, diavolii (deoarece ei vorbesc prin cei doi robiți) pomenesc și de Judecata Viitoare, prin întrebarea: „Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” Subliniez aici, cunoștința diavolilor că va veni o Vreme a Judecății, în care ei vor fi trimiși chinurilor, și vedem groaza care îi încearcă, crezând că acest moment a venit „mai înainte de vreme””… Din milă pentru cei doi oameni chinuiți de stăpânirile duhurilor necurate, Iisus îi eliberează pe aceștia, iar pe demoni (Legiune, fiind numele lor, fiind mulți. Și ca o curiozitate (!), se poate ști că o Legiune romană, funcție de „armă” și alte criterii de organizare, era formată din aproximativ 5000 de oameni. Asta să se vadă cam câți diavoli luaseră în stăpânire sufletele celor doi.) îi lasă să intre, la rugămințile lor, într-o turmă de porci care pășteau „la o bună depărtare de ei”. Turmă care, de cum intră sub „vraja” demonilor, se aruncă „de pe stâncă în mare și a pierit în apă”… Este de reținut, iarăși, faptul că Iisus, deși, Dumnezeu fiind, nu strică rânduiala Cerului „îngropându-i” pe diavoli, ci îi lasă până la Vremurile rânduite Judecății, în mediul socio-uman, terestru…
Dar, conflictul dintre Lumină și Întuneric nu doar că nu e terminat în această întâlnire, dar ia o turnură de-a dreptul dramatică… După prăpădul turmei de porci, păstorii fug în cetate și povestesc toate cele întâmplate, lucuitorilor Gadarei. „Și iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-l, l-au rugat să plece din hotarele lor.”
Aici vedem Materia ridicându-se împotriva Duhului! Unde este bucuria locuitorilor cetății la aflarea veștii că cei doi semeni ai lor, care le inspiraseră groază, au fost eliberați din sclavia demonilor? Cei doi, s-au încadrat în tiparul leprosului din pilda cu „Cei zece leproși”… Este eclipsată (bucuria) de durerea pagubei, pierderii porcilor! Pusă pe o ipotetică scară a valorilor, pentru locuitorii Gadarei, salvarea a două suflete nu valorează cât pierderea porcilor… Încă o dată, ca de atâtea ori în istoria omenirii, valorile sunt răsturnate. Precis, locuitorii Gadarei îl cunoșteau pe Iisus, ba chiar putem spune că aveau ceva respect pentru El, din moment ce „l-au rugat să plece din hotarele lor”. Dar erau sub puterea materiei la care nu puteau renunța, trăirea lor duhovnicească în sărăcia ei, neputând să întrezărească Bunătatea, Mila și Iubirea lui Dumnezeu, în săvârșirea de curăție a celor doi sărmani, de către Iisus…
Revin la paragraful în care menționez cunoașterea celor doi, de către locuitorii Gadarei. Precis aceștia, locuitorii, erau obișnuiți cu chinurile demonizaților și nu simțeau nici o compasiune pentru aceștia, mai accentuat fiint în sufletul lor, fiind sentimentul de înfricoșare… Este o explicație a prețuirii, mai mult a porcilor decât a lor… Pentru noi este o învățătură, aceea de a nu lăsa să cadă în obișnuință, să devină obicei, pasivitatea și „paralelismul”, față de trăirea (sau rătăcirea) duhovnicească a semenilor noștri.
Ceva similar, punerea în antiteză a materiei cu duhul, găsim în „Pilda tânărului bogat”, în care acel tânăr este supus unui examen simplu la o primă privire, dar extraordinar de greu în a lua o hotărâre, care în final, ar fi schimbătoare de destin. Destin, nu în sensul de „ursită”, ci de trăire următoare, viitoare… Dar, culminează acest duel între Lumină și Întuneric, din multele exemple cuprinse în Sfintele Evanghelii, prin renunțarea iudeilor la Iisus în favoarea lui Baraba, când Pilat , de sărbătoarea Paștelui, conform obiceiului vrea să îl elibereze… De ce, aceiași iudei care înainte cu câteva zile îl aclamau pe Iisus la intrarea în Ierusalim, și-i așterneau sub picioare (călărind măgărușul) haine și ramuri de finic, acum i-au întors spatele și voiau să-l răstignească? Materia!… Evreii s-au simțit trădați în interesele lor materiale! Ei așteptau un Mesia! Un Eliberator! Dar un eliberator de sub jugul romanilor! Un Eliberator în realitatea palpabilă a materiei! Credeau că Iisus este acel Mesia!. Dar când acesta, Iisus, li s-a dezvăluit a fi un Eliberator în Plan Cosmic, al Luminii din carapacele Întunericului, carapace reprezentate în împietrirea Minților, Inimilor, și Sufletelor la împlinirea Cuvântului, iudeii au preferat Statura Lutului. A fost o hotărâre care a schimbat cursul Istoriei!…
Avem modele și exemple de luat din Sfintele Evanghelii, prezentate atât de simplu, de către Evangheliști! În ceea ce privește înțelegerea lor, un rol deosebit îl are dorința celui ce vrea să urmeze Calea Mântuirii, dar și dăruirea cu care aceste Pilde sunt prezentate, predicate, de către Păstorii Bisericii noastre. Îmi amintesc începutul dialogului dintre Filip și famenul etiopian: „-Înțelegi tu oare ce citești? Iar el (famenul n.m.) a zis: – Cum aș putea-o, dacă nu mă va călăuzi cineva?”… Și, subliniez, dăruirea, nu talentul oratoric primează pentru asimilarea cunoștințelor în vederea trăirii. Am certitudinea că Dumnezeu vede „foamea de Cuvânt” a ascultătorului, și îi deschide acestuia porți de înțelegere și asimilare pe măsura sârguinței, indiferent dacă vine cuvântul din gura unui orator, sau din gura unui gângav! Nu cred că exagerez în afirmația făcută, ținând cont de minunile, minunățiile lui Dumnezeu…
Printre „darurile primordiale” cu care ne-a hărăzit Dumnezeu, este și libertatea. Folositor mântuirii noastre este să ne rugăm cu toată credința, Atotputernicului Dumnezeu, să ne dea o stare de Trezvie Sfântă și să folosim acest Dar al Libertății în a alege (având libertatea alegerii), nu ceea ce simțim palpabil, la o simplă atingere a mâinii, ci acea clipă, ce poate să devină Veșnicie, care ne îmbucură după truda săvârșirii a ceva ce simțim în străfundul ființei noastre, că este după voia lui Dumnezeu… Să alegem ca Bucurie, ștergerea obrazului înlăcrimat al fratelui, și nu „numărul turmelor” noastre!
Este o lecție tristă, dar de înaltă învățătură, paguba Gadarei…
septembrie 6, 2010
Posted in: Gheorghe Moruţ
Leave a Reply