† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

 

 

„Ce vi se pare despre Hristos?

Al cui Fiu este? ” ( Matei 22, 42)

 

       Iubiţii mei fii duhovniceşti,

     Lăsaţi-vă astăzi inimile să cânte cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14), căci S-a născut Iisus Hristos- Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

     Naşterea lui Hristos nu este un moment încremenit în timp, ci este un moment dinamic, viu, căci El Se naşte şi astăzi în inima fiecărui credincios.

     Inima ta este astăzi un Betleem, care L-a primit pe Pruncul Iisus; de acum, omul se îmbogăţeşte cu ce este mai scump pe lume, se îmbogăţeşte în Hristos- devine hristofor.

     După Întruparea şi Naşterea lui Hristos, omul nu mai este doar o creatură a lui Dumnezeu; de azi nu mai suntem singuri, nu mai călătorim singuri spre Împărăţia cerurilor, ci împreună cu Hristos.

     Dacă până azi Dumnezeu ne aştepta la poarta Raiului, de acum El L-a trimis în lume pe Fiul Său să ne adune de pe cărările cele rătăcite ale păcatului şi să ne aducă la El.

     Prin Hristos, Tatăl ne înfiază şi pe noi şi ne aşteaptă întru bucuria Împărăţiei Sale, la ospăţul Mirelui Hristos.

     Mireasa lui Hristos este Biserica pe care a întemeiat-o El şi se desăvârşeşte prin Duhul Sfânt.

     Fraţilor, omul nu este un eşec al creaţiei, ci crinul Raiului, cununa creaţiei, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. ” ( In. 3, 16).

     Iată câtă preţuire arată Dumnezeu faţă de om! Preţul răscumpărării şi restaurării firii căzute a omului este Hristos.

     Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Fiul Său în lume ca să devenim hristofori, să ne îmbrăcăm cu Hristos, „căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” ( Galateni 3, 27).

     Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi pentru a avea cu el o părtăşie veşnică întru bucurie sfântă, în Raiul veşnicei lumini, în adâncul cel de sus.

     Eu nu sunt trecutul viitorului meu; noi suntem creaţi pentru a fi în veşnicie alături de Dumnezeu- Creatorul nostru.

     Dumnezeu nu doreşte să fie singur în univers.

     Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al pustiului, ci al comuniunii pline de iubire cu creaţia Sa, cu omul şi chiar cu firavul fir de iarbă.

     Să ne aruncăm deci, fraţilor, ancora nădejdii noastre în pragul Raiului- stâncă de neclintit şi de nebiruit.

     Să ne punem nădejdea în stânca Hristos şi nu în pulberea pustiului plin de deznădejdea cenuşii necredinţei.

     Chiar dacă tu nu crezi în Hristos, crede El în tine; dacă nu-L cauţi tu, te caută El pe tine. Lasă-te aflat, nu mai fugi de Hristos, nu mai fugi de Biserica Lui!

     El coboară în cel mai de jos adânc, te caută şi după ferecatele gratii, căci tu eşti lacrima iubirii Lui.

 

       Iubiţi credincioşi,

     Se scrie azi atâta ficţiune literară după care aleargă mulţi, însă ei uită că raţiunile divine şi realitatea sunt mai profunde decât ficţiunea în care se afundă, pierzând comoara cea de nepreţuit a Sfintelor Scripturi.

     Prin Întruparea Sa, Hristos S-a făcut punte între nevăzut şi văzut, între două mari realităţi şi nu între două ficţiuni.

     Omul nu este rodul unei ficţiuni care sfârşeşte în cenuşă, căci lacrima iubirii lui Dumnezeu nu poate fi arsă; omul îşi continuă existenţa în veşnicia iubirii Creatorului său.

     Cenuşa poate fi sfârşitul unei ficţiuni, dar omul în niciun caz, căci el este rodul iubirii şi al raţiunii divine, ori iubirea nu poate fi niciodată arsă.

     Ecuaţia iubire egal cenuşă nu este compatibilă în univers cu iubirea lui Dumnezeu.

     Prin Naşterea Sa, Hristos aduce în lumea văzută de noi Nevăzutul, nu mai lasă loc ficţiunii; a fost dărâmat peretele dintre văzut şi nevăzut.

     Omului i s-a deschis o fereastră să vadă realitatea nevăzută până acum: lumea spirituală, lumea îngerilor, lumea cea neîntinată, lumea cea plină de lumină; de aceea a venit Hristos, ca să ne pregătească şi să ne ducă în ea.

     Nu vă temeţi!

     Hristos este cu noi şi va rămâne în veşnicie cu cel ce se va lepăda de păcate şi-L va iubi pe Dumnezeu şi pe semenii lui ca pe sine însuşi.

 

       Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

     Şi azi Dumnezeu plânge cu stele, văzând că nu ne întoarcem din toată inima spre El, ci privim mereu înapoi la păcatele ce    le-am făcut.

     Atât de mult păcătuim şi azi, încât au ajuns păcatele noastre până la stelele cerului. „Plin e cerul sus de stele, plin de păcatele mele”.

     Strigă pruncii ucişi în pântece, strigă bătrânii şi orfanii către Dumnezeu; până când, Doamne, mai plângi cu stele?!

     Nu mai avem milă nici de Dumnezeu, nici de maica noastră. S-a învârtoşat inima noastră.

     Doamne, dă-ne iarăşi inimă de prunc!

     Pruncule Iisus, iubeşte-ne din nou cu inima Ta de Prunc Sfânt, căci noi am ales, precum odinioară Cain, răul.

     Dumnezeu scrie cu stele de lacrimi viaţa acestei lumi; oare eu, cu nicio lacrimă îmi voi scrie viaţa?!

     Cel ce-şi scrie viaţa cu lacrimi, acela se va boteza în Iordanul iubirii lui Dumnezeu întru veşnicie.

     Această lume a creat-o Dumnezeu o singură dată, dar ea este restaurată continuu de Hristos.

     A venit Hristos azi în lume ca să-l restaureze pe omul cel căzut, să facă din el un vas ales, un Adam nemuritor, un Adam ce stă în comuniune cu Dumnezeu, ce grăieşte cu Dumnezeu; un Adam ce se împărtăşeşte din potirul iubirii lui Dumnezeu, căci nu cu pâine şi lacrimi se va hrăni omul în Împărăţia lui Dumnezeu, ci din potirul iubirii Sale.

     Cel ce se hrăneşte cu pâine va muri, iar cel ce se hrăneşte cu Pâinea vieţii- Hristos- nu va muri niciodată: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta.” (In.6, 35).

     Doamne, eu sunt lutul, pune-mă pe roata vieţii şi fă din mine vasul în care să verşi lacrimile iubirii Tale!

     Frământă-mă, Doamne, şi arde-mă în cuptorul iubirii Tale şi umple-mă de har!

     Botează-mă, Doamne, în focul iubirii Tale şi revarsă peste mine limbile de foc ale Duhului Sfânt să Te slăvesc pe Tine aici şi în veşnicie!

     Vasul plămădit de olar este un arhetip al omului, al lui Adam cel ce încă nu căzuse.

     Vasul de lut primeşte botezul focului în cuptor; omul primeşte

botezul în numele Sfintei Treimi în cristelniţă.

     Vasul de lut se botează cu foc, omul se botează cu harul Duhului Sfânt– „Domnul de viaţă Făcătorul”.

     Nu vă îmbrăcaţi în cenuşă, ci în Hristos.

     Mărturisim un botez spre iertarea păcatelor ca apoi Duhul Sfânt să ne dea viaţă din iubirea Sfintei Treimi Dumnezeu.

 

       Iubiţi credincioşi,

     Hristos S-a născut în peştera din Betleem, adică a venit la noi în prispa pământului ca să ne ducă în prispa Împărăţiei lui Dumnezeu.

     În prispa casei, ţăranul român se ruga seara cu ochii ridicaţi la cerul plin de stele, plin de lacrimile lui Dumnezeu şi-L chema cu lacrimi să vină în prispa casei lui, să-i spună necazul lui, să stea de taină cu Dumnezeu pe prispă, căci în casă, nu se credea vrednic să-L primească pe Dumnezeu.

     Acolo, pe acea prispă se întâlnea Dumnezeu cu omul, timpul se topea în veşnicie; timpul ţăranului român nu era o paranteză a veşniciei, căci timpul nu piere, acesta fiind timpul lui Dumnezeu.

     Timpul curge înapoi spre Creator.

     O, ce mare taină! Dumnezeu şi un ţăran român stând de taină

pe prispa casei. Oare despre ce grăiau?!

     Ţăranul Îi spunea, cu lacrimi în ochi, că au venit străinii şi i-au luat pământul şi nu mai are unde să semene grâu din care să-I facă prescură.

     Oare ce i-a răspuns Înţeleptul Dumnezeu?

     Nu mai plânge, om bun, că-ţi voi trimite Eu Prescura de Sus.

     Şi aşa a ajuns Hristos şi pe prispa casei ţăranului român.

     Hristos a venit în lume şi acum ne aşteaptă în Prispa Veşniciei pe toţi, să stăm de taină cu Tatăl nostru cel Ceresc.

     Mângâiat de stele şi de cântul îngerilor, Hristos S-a născut în prispa pământului, la Betleem.

 

       Întru Hristos fraţi şi surori,

     Fiecare din noi suntem persoane unice în felul nostru; semănăm unii cu alţii dar, nu suntem identici.

     Omul nu se repetă, el este creat pentru veşnicie, el se restaurează de Hristos. Hristos nu repetă oamenii, El îi restaurează.

     Dumnezeu Îşi face şi El casă în ţărână.

     Maica Domnului este Fecioara pe care omenirea i-a oferit-o lui Dumnezeu ca să-L nască pe Fiul Său; ea devine dulcea primăvară din care Se naşte Hristos; ea este floarea care anunţă sosirea primăverii Împărăţiei lui Dumnezeu.

        Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

     Mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să ajung la frăţiile voastre pe această cale a cuvântului la acest praznic împărătesc al Naşterii Domnului şi vă îndemn să cântaţi toţi cu bucurie cuvintele rostite de Sfântul Grigorie Teologul:  „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!” (Cuvânt la Naşterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos).

     Să-L proslăvim pe Pruncul Iisus născut azi în peştera Betleemului, Care a venit la noi păcătoşii să ne ridice din robia păcatului şi a morţii.

     Fie ca acest praznic să ne amintească mereu că Hristos, prin Naşterea Sa, ne-a ridicat la demnitatea împărătească de fii ai lui Dumnezeu, de fraţi şi prieteni ai Săi.

Cinstiţi părinţi, cuvioase maici,iubiţi fraţi şi surori

din Eparhia Munţilor,

       Vă doresc tuturor pace şi sănătate!

       Să-Şi aducă aminte Dumnezeu de voi, să vă dea inimă curată să vă închinaţi Lui, să faceţi voia Lui cu mare dor şi râvnă în suflet, să deschidă inima voastră spre Legea iubirii Sale, să asculte rugăciunile voastre, să Se împace Dumnezeu cu voi şi să nu vă părăsească în vreme de necaz.

       Vă mulţumesc tuturor celor care L-aţi ajutat pe Hristos şi anul acesta să-Şi zidească Biserică în inimile voastre, celor care i-aţi ajutat pe cei săraci şi i-aţi mângâiat pe cei în necazuri.

 

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan,

Arhiepiscop

 

One Response