Cuvant Ortodox
Suflete neîmpăcate în Petrani
- Sfinţi Mărturisitori ai ortodoxiei
De doi ani încoace,constatăm cu durere că sufletele din localitatea Petrani,judeţul Bihor,“mor”. ”Mor”faţă de Dumnezeu,sau agonizează cumplit. De unde această stare duhovnicească precară şi de ce durează atât? De ce epitimiile părintelui duhovnic nu reuşesc să ridice din mocirlă sufletele păstoriţilor săi? Răspunsul îl primim de la orice sătean trecut un pic de copilărie. El ne va spune că problema cea mare e “ura asta dintre noi”.Poate că ură există în orice comunitate, dar cea din Petrani e mai gravă ,am putea spune.E un pic mai specială pentru că nodul gordian e tocmai biserica. La noi biserica (cu b mic) tulbură nu limpezeşte, dărâmă nu zideşte.
Şi eu, cel ce-mi aştern revolta pe hârtie, sunt şocat de ce scriu.Nu aş fi crezut vreodată în zilele noastre, să scriu asta, să simt asta, dar o radiografie făcută cu sânge rece, din păcate, mi-a pornit zvâcnirea.
“Ura asta dintre noi” se datorează faptului că locuitorii satului, ortodocşi originar, aşa cum i-au lăsat Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, au fost trecuţi mişeleşte la greco-catolicism. Metodele folosite au fost dintre cele mai potrivite şi mai ingenioase, iar vremea şi păcatul le-au asigurat reuşita, dar nu despre aceasta vrem să vorbim.
Atât în perioada ortodoxă incipientă, cât şi în cea greco-catolică iredentistă, credincioşii au avut un singur lăcaş sfânt: biserica satului – stâlp unic de sprijin al credinţei şi unităţii strămoşilor noştrii. Sigur că lăcaşul ca şi clădire fizică nu s-a perpetuat acelaşi, lucru normal până la urmă, dar tocmai această situaţie a dus astăzi la “moartea sufletelor”din Petrani.
Ultima biserică construită în comuniune de comunitatea din Petrani a fost biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, actuala biserică ortodoxă şi sursa neînţelegerilor dintre săteni.
Dumnezeu a rânduit ca odată cu abolirea comunismului şi la noi în ţară(perioadă în care satul devenise ortodox, cu sau făra vrerea lui) fiecare credincios să-şi poată alege crediţa ce considera ca îl ajută să urce spre îndumnezeire. Majoritatea creştinilor din sat au rămas în credinţa ortodoxă, iar o infimă parte a ales să reînvie cultul greco-catolic.
Cei puţini, cu mila lui Dumnezeu, au dăinuit pâna astăzi, s-au organizat într-o parohie de sine stătătoare, iar în ultima vreme şi-au înalţat un impresionant lăcaş de cult. Totul s-a transformat în “ura asta dintre noi”în momentul în care mica obşte greco-catolică a cerut de la părinţii, fraţii si rudele sale de altă confesiune biserica “Sfântul Gheorghe”.
Credem cu desăvârşire că strămoşii petrănarilor de azi şi-au ridicat biserica disputată din nevoia lor duhovnicească şi din dragoste de Dumnezeu.Au făcut-o punând mână de la mână fiecare din puţinul său, s-au bucurat de ajutorul oferit de autorităţi, iar în 1879, cu mic cu mare, s-au adunat la sfinţirea noului lăcaş de închinare şi a muncii lor. O mare realizare pentru o obşte mică. De acum înainte îşi vor pleca iaraşi capetele cerând de la Dumnezeu ajutor şi binecuvântare, însă cu mai multă ardoare, pentru că acum o fac într-o falnică biserică de zid făcută chiar de ei mai în centrul satului.
În această biserică s-au rugat împreună bunicii si străbunicii noştri, aici au plâns mamele pentru copiii lor, poate în această biserică a ascultat Dumnezeu rugăciunea unui credincios ca din neamul său să înflorească un trandafir pentru Biserica Lui; şi a înflorit.
Având în minte această imagine, pe care nimeni nu o poate contesta, nu putem imagina că acei simpli credincioşi se gândeau că fac biserica pentru un cult sau altul; ei o făceau pentru Dumnezeu, pentru ei şi pentru copiii copiilor lor. În iconomia Sa, Domnul a îngăduit apoi ca vremea să se schimbe. Credeţi oare că problemele lor cotidiene au fost altele, sau că rugăciunile lor s-au schimbat? Credeţi că o soţie şi o mamă încercată de nevoi se roagă altfel în sufletul ei doar pentru că s-a schimbat (nu şi l-a schimbat ea)cultul care administra biserica ei? Haideţi să nu fim ipocriţi. Ştim cu toţii că nu. Asadar,cu simţul realitaţii activat, să spunem drept: a cui e biserica din satul Petrani? A ortodocşilor,a greco-catolicilor,a uneia din cele două episcopii,a vreunui episcop? Nici pe departe. Biserica e cu sigurantă a comunitaţii din Petrani, a fiecărui sătean în parte şi a tuturor deopotrivă.
Înţelegând aceasta, credem că orice minte de bun simţ(darămite mai multe la un loc ce alcătuiesc instanţe sau comisii decizionale) ar răspunde, că-i place sau nu, că o interesează sau nu, după o logica simplă, că biserica e a petrănarilor. A petrănarilor de astăzi, oameni care acum sunt ortodocşi, fracţiunea greco-catolică fiind mult inferioară numeric şi să ţinem seama că derivă defapt din credinţa ortodoxă. Atunci la ce bună atâta risipă materială, atâta risipă de vorbe, atâta disensiune?
Haideţi să revenim la normal, să nu întinăm rugile înaintaşilor şi a celor dintre noi care încă se mai roagă. Să le oferim măcar liniştea să o facă, fiindcă sigur o fac şi pentru noi.
Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciune să nu ne abrutizăm şi să ne dea tărie să urmăm calea cea dreaptă a împăcării.
Andrei Sîrb
————————————————————————————————-
VREDNIC ESTE!
În clipa în care rosteşti „ortodoxie” în Harghita şi Covasna, este imposibil să nu rosteşti şi numele PS Ioan Selejan, episcopul locului. Cei din Depresiunea Beiuşului, dar cred că din tot Bihorul şi nu numai, ştiu că PS Sa a văzut lumina zilei în satul Pietrani, din părinţii Ioan şi Ilca la data de 16 noiembrie 1951.
Cei de o vârstă cu Ps Sa, îşi amintesc cum că era „cuminte ca şi o fată”, deosebit de harnic şi grabnic a sări în ajutor, nelipsit de la strană încă de când era un copil. Iată cum toate acestea, aveau să vădească peste câţiva ani, studentul la Facultatea de Instalaţii şi Automatizări Bucureşti (1976) şi Teologie (Sibiu, 1990); Institutul din Ierusalim (1991-1994) (doctoratul în Biblice, Egiptologie şi Orientalistică), monahul (1980) şi stareţul de la Lainici (1990-1994), precum şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim (1994) , dar mai ales Episcopul ortodocşilor din Harghita şi Covasna, începând cu anul 1994.
După cum, în dese rânduri ne-a mărturisit, nu i-a fost deloc uşor, -deşi în ţara sa, totuşi minoritar-, să ridice din ţărână acestă episcopie, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu foarte multă dăruire, „cu timp şi fără timp„. Vlădica Ioan, a fost prezent pe fiecare şantier unde se refăcea o biserică sau se construia alta nouă, de la început şi până la sfârşit. A hirotonit preoţi chiar şi în parohiile unde existau doar două familii de români, şi astfel Ierarhul şi preoţii au făcut timp de 15 ani misiune printre şi pentru români. A arat, a semănat şi a sosit vremea culesului, vremea recunoştinţei. Unii vor spune că e prea târziu, dar Dumnezeu ştie când şi cum să răsplătească.
Pe data de 23 August 2009, în prezenţa PF Patriarh Daniel şi a încă 14 ierarhi: IPS Mitropolit Teofan al Moldovei si Bucovinei, IPS Laurentiu al Ardealului, IPS Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, PS Episcop Calinic al Argesului si Muscelului, PS Casian al Dunarii de Jos, PS Nicodim al Severinului si Strehaiei, PS Galaction al Alexandriei si Teleormanului, PS Ambrozie al Giurgiului, PS Visarion al Tulcii, PS Daniil al Daciei Felix, PS Macarie al Europei de Nord, PS Andrei Fagarasanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului precum şi a unui numar foarte mare de credincioşi, Prea Sfinţitului Ioan i s-au recunoscut faptele şi de către oameni, căci Bunul Dumnezeu i le-a socotit demult, fiind ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific, ca o recunoaştere a meritelor deosebite, a râvnei cu care a lucrat în ogorul Domnului din cele două judeţe ale Eparhiei, a spus printre altele PF Patriarh Daniel. I s-au înmânat mantia, camilafca, cârja şi engolpioanele, insemnele arhiereşti şi a fost aşezat în scaun în cântarea „Vrednic este!”, eparhia rămânând pe mai departe episcopie.
Am avut şi noi, cei 34 de credincioşi din Pietrani şi alţi 10 din împrejurimi, unii în costume populare, marea bucurie de a fi prezenţi la acest solemn eveniment, ridicarea în treaptă a FIULUI SATULUI PIETRANI. Dumnezeu a fost prezent acolo prin pacea şi liniştea din timpul Sfintei Liturghii, dar şi prin dragostea frăţească de la agapa de după slujbă, dată pentru toţi cei prezenţi.
Bucurie şi mângâiere mare am avut apoi primind binecuvântare de la PF Daniel şi IPS Ioan în cele câteva minute petrecute împreună în curtea episcopiei, bucuria fiind şi pentru IPS Ioan revăzându-şi colegii şi prietenii din copilărie sau pe cei cu care s-a rugat în biserica satului, prezentându-i pe aceştia Prea Fericitului.
Luând binecuvântare ne-am întors spre casele noastre cu bucurie că Înalt Prea Sfinţitul, fiul satului nostru este vrednic slujitor al lui Dumnezeu şi demn de a purta titulatura de Arhiepiscop al Episcopiei Harghitei şi Covasnei.
Într-u mulţi ani Stăpâne!
Părintele Dumitru de la Pietrani
2 Responses
foarte frumos
“frumos.“
Leave a Reply