Cuvânt la Înălţarea Domnului
După slăvita Sa în
viere din morţi, Mântuitorul nu mai aparţine trupeşte acestei lumi stricăcioase. Trupul Domnului e transformat, spiritualizat. Deşi se aseamănă celui de dinaite de Înviere, Trupul Mântuitorului e diferit, putând trece prin lucrurile materiale ca şi cum nici nu ar exista, apărând şi făcându-se nevăzut în foarte scurt timp, şi la distanţe mari din punct de vedere geografic.
Înălţarea Domnului e o sărbătoare care covârşeşte mintea omenească. Acum neamul omenesc s-a împăcat iarăşi cu Dumnezeu, vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul s-a sfârşit. La Înălţare se realizează o minunată pace, căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu se va împăca iarăşi cu oamenii? Şi aceasta nu pentru că Dumnezeu era vrăjmaş al oamenilor, ci omul era nemulţumit, era vrăjmaşul Părintelui său.
Noi care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ ne-am înălţat la împărăţia cea de sus; noi cei care fusesem izgoniţi de către heruvimi din Rai, la Înălţarea Domnului ne-am ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a săvârşit această mare minune? Cum ne-am ridicat la această înălţime? Şi aceasta e de mirare că nu noi, ci El care cu dreptate se mâniase pe noi, ne-a chemat la pace şi a aşezat pacea, El ca un Părinte plin de dragoste. Iar mijlocitorul acestei păci nu este un om, un arhanghel sau alt slujitor al lui Dumnezeu, ci Însuşi Fiul Său. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi şi vine un altul care potoleşte mânia dintre ei, aşa a făcut şi Hristos şi ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu. Mântuitorul a luat asupra Sa pedeapsa pe care noi o meritam:”Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se pentru noi blestem” (Galateni 3,13). Aşa a ridicat El vrăjmăşia şi nu a încetat a suferi toate până ce iarăşi l-a împăcat pe om cu Dumnezeu. La Înălţare firea umană s-a ridicat mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi şi nu s-a oprit până ce nu a şezut pe tronul lui Dumnezeu. Pe cât de jos a fost căzută, pe atât de sus a fost ridicată. Nu se putea cădea mai jos decât căzuse firea umană, şi nici mai sus a se ridica decât a ridicat-o Hristos.
Întrega lume nevăzută se bucură că omul a fost ridicat din mocirla în care singur se afundase şi îi vedem prezenţi şi vetind bucurie şi la acest praznic minunat. Îi întăresc pe apostoli şi pe noi, că prin Hristos toţi ne-am ridicat şi de acum Duhul Sfânt va lucra în lume.
Chiar dacă cu trupul, Mântuitorul S-a înălţat la cer, totuşi El rămâne prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor, şi această prezenţă se manifestă prin Duhul Sfânt, care e „Duhul lui Hristos” , pe care L-a trimis Apostolilor la Cincizecime.
Leave a Reply